Povestea lui Manu

Pe scurt. Povestea lui Manu. Nu e neapărat o poveste, dar cum lui Manu îi place tot ceea ce are vagi reminiscenţe literare, o să o numim poveste. Manu are câteva obsesii. Lui îi place să fie inteligent. De asta când iese în oraş, exersează mai întâi rictusul. Rictusul este după cum urmează. O privire fixă, uşor mijită. O mişcare imperceptibilă a sprâncenei stângi, o crispare fină a buzei de jos care se accentuează pe măsură ce privirea devine metalică, inflexibilă. În fine, concentrarea maximă pentru a obţine efectul dorit. Rictusul: arma inteligenţei şi a superiorităţii.

Înapoi la poveste. Inteligenţa este, dacă ar sta Manu să o definească, întotdeauna negativă.

De exemplu, azi. A băut cacao cu lapte. A mâncat pâine cu gem. A vărsat cacao pe masă. A şters-o cu cotul. Şi-a pus gem în barbă. Şi totuşi Manu urăşte emo, are teorii despre„decenupoţibombardaoameniînnumelelibertăţii” şi despre toate celelalte subiecte fierbinţi. Este un paradox. Tot ceea ce produce Manu în jurul lui, atunci când încearcă să facă ceva iterativ, este supus erorii. Tot ceea ce produce Manu atunci când critică şi când îi ascultă pe ceilalţi vorbind,. este profund inteligent. Inteligenţa este negativă, doar ceea ce o precedă şi o întăreşte este pozitiv: rictusul, pufniturile dezaprobatoare, dispreţul.

A doua obsesie: Manu se masturbează la greu. Ar vrea ca toate fetele perfecte să fie penetrate mental de scenariile sale şi să geamă în acord cu ideile sale imprevizibile şi percutante. Să-şi mângâie sânii lasciv, în timp ce el le sfâşie latexul cu o conexiune spectaculoasă. Să îi şoptească numele diminutivat viril, iar el să le răspundă cu rictusul său dur.

Povestea continuă. Manu s-a masturbat ieri. Nu şi-a făcut laba deoarece el se gândeşte şi la satisfacţia celei pe care o fute mental, iar reflexivul din a-şi face e inutil. „S”-ul e mai discret. Se contopeşte practic cu verbul. A ejaculat în aer, spermatozoizii se învârteau în jurul cozii, se încolăceau şi se despărţeau aleatoriu. Fără să-şi vorbească. Ca în viaţă, ca într-un cuplu. Ca în flirturile din baruri şi finalurile lor tensionate, dar previzibile.

Sperma într-o cantitate impresionantă şi, a observat Manu, extrem de diluată, a căzut cu un zgomot puternic, i s-a părut lui, ca o împuşcătură într-un garaj gol, pe coperta cărţii. Coperta lucioasă a unei cărţi primite de la Ramona. Ramona care l-a privit adânc în ochi şi i-a spus că nu e ca ceilalţi. Că are ceva special. Un aer definitoriu şi sexi. Sperma a împroşcat numele autorului, acoperind în întregime L-ul şi jumătate din H. A rămas doar Coelo şi o liniuţă singură, tristă şi cumva rebelă. Ca şi Manu, ca şi puţa lui rebegită.

Manu a şters rapid sperma cu mâna. Coperta lucioasă l-a trădat şi fâşiuţe de hârtie i-au urmat fascinate sperma amestecată cu salivă. Paolo Co şi un fond gri. Tot ce a mai rămas din nume.

Manu s-a tras de puţă şi a decis: este un nume mai bun ăsta. Un nume mai concis, mai adânc, mai direct: Paolo Co. Ca şi Manu. Da, a zis Manu şi şi-a încercat rictusul, dar nu şi-a dat seama că îl avea deja.