Seara pe carpeta din sufragerie copiii mergeau la şcoală.
Niciodată nu se plictisea, înainte să adoarmă urmărea atent viaţa colţului de jos al carpetei. Cu faţa la perete, încovoiată în patul mare şi rece, conducea cu degetul copiii la şcoală. Până să găsească un loc care să îndeplinească toate criteriile înfiinţării unei şcoli, copiii mergeau la o şcoală provizorie, care se afla pe plapumă.
Deocamdată avea câteva apartamente, o biserică, şi un spital. Urmărea cu degetul viaţa femeilor gospodine care făceau mâncare şi curat în case şi se plimbau de la una la alta, apoi aducea copiii de la şcoală, îi spăla, îi hrănea, îi punea la joacă, dar nu înainte să-şi facă temele. Apoi adormea mulţumită de ea, de ei, de viitoarea şcoală, de carpeta roşcată din sufragerie.
nu stiu unde am scris asta din nou
uite, incearca acum trebuie sa fii logata.
Nu prea am priceput dispunerea obiectelor in camera si de ce trebuia sa le urmareasca cu degetul pe toate. Poate daca mai postezi din acelasi ciclu…
toate obiectele pe care le urmareste cu degetul se afla pe o carpeta si pe plapuma. poate parea intr-adevar neclar,dar se poate remedia pe parcurs
Carpeta cu scolari? Creepy. Scolari in costume populare, banuiesc. Sa citesti si regulile, plz.
dar n-a incalcat nicio regula!
Tu le citesti doar dupa ce le incalci? Te-am prins
ce regula am incalcat eu?
=))
urmărit sau nu cu degetul
textul e promițător. mai multe detalii, mai multă substanță. povestea cu școlarii nu-i rea dacă o pui pe seama unui copil de grădiniță care visează să meragă la școală. sau pe seama unei bătrâne senile 
succes.
Sau pe seama cuiva speriat de lume si nevoit sa o recreeze intr-o forma controlabila. dar tot nu am priceput daca isi imagineaza el existenta scolii sau e o carpeta cu scolari!!! Sa-mi raspunda cineva.
e o carpeta si atat. e un copil care isi inchipuie tot felul de lucrurui si creeaza realitati pornind de la aprope nimic (umbre pe carpete, denivelari etc). eu am insistat sa o posteze, ca mi se pare interesanta povestea (sau inceputul de poveste). trebuie insa reluat si continuat.
Pai asta am inteles si eu si e foarte ok, dar Adela a zis mai sus “care se afla pe carpeta”, nu care sunt proiectate pe carpeta. De aici dilema.
pentru copil, lucrurile alea chiar sunt pe carpeta, sau nu asta era intrebarea?
pai unele sunt pe carpeta, altele pe plapuma.
Un copil “crede” ca sunt pe carpeta, eidetic asa, sau lucrurile chiar sunt pe carpeta, respectiv plapuma, ca locuri create deliberat(gen, oala de pe soba e cos de baschet, biroul-magazin etc)cand nu ai jucarii sau, varianta 3, sunt desenate pe carpeta, ca modele.
Cand naratoarea spune “urmarea atent viata” e ca si cum ea, viata, se desfasoara independent de imaginatia ei, ori asta o faci la o varsta la care nu prea pricepi ce sunt gospodinele, ce inseamna o scoala provizorie etc Si cu degetul iar nu prea merge, cel putin in a doua ipostaza a termenului: urmarea cu degetul cum gospodinele fac curat? Chiar asa dinamic e procesul? Sau, daca se viziteaza reciproc, merg chiar asa mult? urmaresti cu degetul ceva cand ori e foarte lung si incalcit, ori e confundabil cu altceva.
Gestul in sine implica o contradictie. Eu nu pot sa inventez ceva care depinde exclusiv de imaginatia mea si in acelasi timp sa-mi urmaresc produsul desfasurandu-se autonom in afara mea. De exemplu, nu pot sa imi imaginez ca am in camera o femeie buna care face tot ce vreau eu si, simultan, sa ma intreb oare ce o sa faca in momentul urmator.
Merge la 4 ani, cand te crezi rege sau fat frumos si nu ai decat o perceptie difuza a ceea ce inseamna “a inventa”, dar atunci nu intelegi procesele realitatii si cu atat mai putin vrei sa le reconstruiesti pe plapuma logica interna, ca un mic demiurg. Eventual faci de mancare si mergi la piata si cumperi nasturi, dar toate alea sunt niste gesturi rupte de contextul lor real. Copilul e mai interesat de identitatea pe care si-o asuma si in care crede, pe modelul: tu esti mama, tu esti Nicolitza etc. Iar jocul copiilor este strict controlat, nu este deloc imprevizibil, nici macar ala imaginar.
Textul trebuie revizuit, cred eu si Adela zicea ceva asemanator mai sus. Eu l-as revizui pana in momentul in care as alege singur sa il postez, fara sa mai insiste altcineva, mai ales ca textul are potential.
Altfel, dupa cum era de banuit, blogul se transforma intr-un fel de joc in 3, asa, ceea ce nu e chiar ok. Poate ar trebui sa ne mai gandim la ce implica a fi membru si sa facem niste reguli in acest sens.
dupa ce se extinde tot universul asta imaginar o sa-i ghideze cu o mana?cu ambele maini?mi se pare ca orasul asta e foarte usor de distrus.poti sa stergi repede ce linii ai trasat cu degetul. sau poti sa te intorci pe partea cealalta si sa strivesti gospodinele si sa sufoci copii in plapuma.e rosie plapuma?
n-am inteles ce e cu regulile de care vb!
si cand am vb de insistat, insemna ca mi se parea indeajuns de interesant incat sa poata fi discutat pe blog.
N-am inteles-o nici pe aia cu decizia de unul singur. adica nu putem discuta si in afara blogului?
Mey, ce tot citesti tu acolo. Am zis ca postam doar noi trei si ceilalti au cam disparut din peisaj si ca e bine ca autorul sa fie convins sa publice ceva, nu sa o faca la presiune. Cred ca e destul de clar. Citeste-le si tu cand ai mai mult timp liber ca sa evitam nu stiu cate reply-uri explicative cand chiar nu sunt necesare.
mey, nu era nici o presiune!
E un exercitiu, totusi, nu?
Pheeew, ziceam doar ca e bine ca cel care scrie, indiferent ca e Adela sau Marcela sau Titi, sa aiba o viziune clara asupra a ceea ce vrea sa faca si sa publice in consecinta. Si cand faci un exercitiu, te apuci de el cand ai senzatia ca stii sa il si rezolvi. Altfel, discutam noi inutil pe pagini intregi daca textul e nefinisat pentru ca cel care l-a scris ezita sau e inca in cautari. Una e sa zici: am vrut sa fac x si nu stiu daca mi-a iesit si e altceva cand spui habar nu am ce am vrut sa fac sau ce cred ca mi-a iesit (nu ca ar fi neaparat cazul Adelei). Despre asta era vorba, nu te acuza nimeni de nimic. Din partea mea, sa o faci pe Adela sa publice in fiecare zi cate ceva si e f ok (not gonna happen
)
Cu regulile s-a inteles pana la urma ce ziceam? Ar fi bine ca cei care nu s-au implicat mai deloc sa devina un pic mai interesati.
Oricum, nu vad de ce ai retinut doar asta din ce am scris eu. Era doar o sugestie si ziceam cum as face eu. Nu vad de ce sari asa pe langa subiect.
Pentru buckshee – da, dar nu cred ca ideea e sa creezi un univers imaginar care se dezvolta de unul singur, luxuriant si incontrolabil, ci de a recrea un univers familiar, pierdut sau incontrolabil in realitate. Sau cel putin asa cred. Textul e prea scurt si destul de obscur in forma asta.
ok! Am reactionat deasupra!
). Dar daca “urmarea atent viata” inseamna ca urmarea, de fapt, doar ceea ce crease deja, isi imaginase deja ca exista. Ca in desene animate, cand personajul se ridica de pe foaie si actioneaza singur (si toate astea sunt deja intr-un cadru!). Cred ca atunci cand naratoarea spune “urmarea atent viata”, coboara foarte mult la nivelul copilului, care isi poate inchipui ca exista viata acolo, chiar daca a creat-o el. De fapt demiurgul e naratoarea, nu copilul, ea fiind cea care da coerenta (pentru noi, cel putin) actiunii personajului. Prin urmare, copilul se joaca in felul lui, iar naratoarea ne prezinta varianta ei de succesiune a evenimentelor (si semnificatie!).
acum revin la ce ziceai in commentul tau despre imaginatie.
Sunt de acord ca e vorba in text de una din variantele pe care le propui tu ca fiind posibile (cred ca e a doua).
mai departe insa, nu mai sunt de acord. Adica de ce creatia ta imginara nu ar putea avea momente de independenta? Independenta pe care i-o creezi tot tu.
Daca ceea ce creezi tu, la nivel imaginar, poate sa actioneze si singur inseamna ca actul a reusit. Normal ca nu-ti poti pune, referitor la ceea ce ai creat, intrebari de tipul ce va face mai departe, dar s-ar putea sa fie momente in care sa nu stii ce sa mai faci (nu vorbesc de exemplul tau
Stangacia s-ar putea sa existe aici, in pozitionarea naratoarei, pentru ca ea foloseste de exemplu cuvantul gospodine!
Mi se pare ca Adela a incercat sa traduca pentru noi ce face copilul ala si a exagerat un pic.
Punctul de vedere al naratoarei se confunda cu al copilului pana la indistinctie, desi ea pare a sti mai mult decat copilul, fara insa sa intervina pentru a ne sugera asta. Este o contopire de perspective care sunt prin definitie radical opuse (maturitatea cvasiobiectiva, respectiv absenta discernamantului). De acord ca asta este problema. Sau si asta. Eu as merge mai degraba pe ideea Ancai, a batranei senile sau a unei femei dezamagite de viata etc. Mi se pare mai fertila o continuare in sensul asta. Ma bucur ca ne-am inteles in cele din urma
him!
de acord cu amestecarea pdv-urilor.
nu stiu ce sa zic cu batrana senila. Nu crezi ca s-ar putea totusi imagina un narator pe undeva pe la mijloc? Adica unul care reuseste sa pastreze contactul constient cu realitatea copilului si, in acelasi timp, sa fie credibil ca si modalitate de expresie.
Adica intre cel al lui T.O. Bobe si mai legat de cititor decat cel care reiese din textul asta.
Ba da, dar nu mi se pare asa interesant.