Îmi zâmbeşti
Corpul tău înfrigurat
se bucura să mă vadă
Te iau de mană
Şi mergem uşor
Spre casă
nu râdem
nu plângem
nu vorbim
respirăm
Si tu te bucuri
Dar nu zici
Şi eu înţeleg
ex.2
The URI to TrackBack this entry is: http://proiectulzebra.wordpress.com/2007/12/03/ex2/trackback/
Ca si textul lui Misu si poezia ta mizeaza pe o retorica simpla, nuda as zice, dar, spre deosebire de a lui, a ta e “plina semantic”. Ne spune totul direct si fara echivoc. Eventual “infriguratul” acela sa mai creeze o minima expresivitate (in sensul ca, daca lui i-ar fi cu adevarat frig, ea s-ar grabi, nu ar merge usor spre casa – sau ar reactiona oricum altfel -, deci e alt gen de infrigurare, dar toata aceasta miscare poetica e anulata de ultimele versuri care ne radiografiaza exact ce se petrece cei cu doi). Si limbajul tranzitiv, oricat de tranzitiv e, in poezie e folosit cu o miza poetica. A ta mi se pare prea brut(al)a.
Imi place cel mai mult versul: “dar nu zici”, are o doza de “copilarie” in el, de joc erotic curat sau cam asa ceva, felul in care se leaga de intreg nu imi mai place insa deloc.
asta-i de fapt perspectiva prietenei eului liric din poezia lui misu care crede ca e iubita. hahaha
măi!
Funny
Funny si atat, adica.