îmi scârţâie deja genunchii
palma ta se strânge în buzunarul hainei mele
printre chei şi scame
te ţin de mână la câţiva centimetri de gheaţa spălăcită
(şi mie îmi alunecă tălpile)
capul tău îşi lipeşte recunoscător urechea
de umărul meu, urechea ta
e fierbinte, îţi place zăpada asta
murdară, îţi place iarna asta
murdară prin care te târăsc zâmbind
în timp ce număr nerăbdător
cei 143 de stâlpi reci până la casa ta
Asta imi aduce aminte (in sensul bun al termenului) de o poezie de-ale mele, aia cu fulgii si cu omul de zapada impuscat in burta de jetul de urina
Great minds think alike.
A ta e mai directa, ce-i drept. Cred ca o public si eu pe a mea, ca sa facem ca pe youtube cu “reply to this video”
Altfel, aglomerarea de sugestii (zapada murdara pe care ea o iubeste – doar ea, pentru ca el aluneca sau, daca citim altfel, e o replica iritata: “da, draga si eu alunec”, cu efecte similare-, gheata alunecoasa si mainile celor doi la doar cativa centimentri – sugestie pt fragilitatea relatiei, taratul iubitei etc) duce spre un cuplu crispat, prins intr-o relatie impersonala sau care a devenit in timp asa. Imi place si cum numara el nerabdator stalpii pana ajunge acasa la ea, de aici intrebarea daca indispozitia asta sau cum sa ii spun incapacitatea afectiva e data doar de contextul natural sau el incearca sa ajunga rapid la singura finalitate care il mai atrage, adica nah, se intelege care.
Interesant, mai ales pentru cei care nu pricep nimic din ce inseamna “economie de mijloace – efect maxim”. E scrisa recent sau e dintre cele mai vechi?
Cu ocazia asta, ii raspund si cuiva de pe forum: nu, poezia cu rima alba nu e supralicitata, e doar prost licitata de catre cei care nu o pricep.
mersi. Alike, indeed!
poezia e noua. scrisa ieri mai exact. si intradevar cam asta am vrut sa fac, ai prins bine. Intrebarea ta insa imi transforma in convingere banuiala pe care am avut-o imediat dupa ce am scris-o: e vorba de imagini pe care le reciclez cumva, nu reusesc sa le depasesc, sau sa creez de-adevaratelea.
Him
sunt intr-o criza
Aren’t we all?
la prima citire poeziile tale mi se par asa goale si previzibile. nimic mai fals dragii mei
eu sunt cel impotent! pe la a 3a citire ma prind si eu ca de fapt sunt foarte faine, si desi sunt simple sunt destul de complicate. e fain ca ai scris cu diacritice (hai Romania!)