Visezi in rosu,
steagseceraciocan
prima durere la stomatolog
si moaca de metal
a asistentei,
tomberon ce inghite tot
ce bagi
(in el)
saliva rozalie lasata
autograf
posteritatii,
masinii…
si ingerul care
ti-a trimis primele fire
axolaro-pubiene
triumful primului barbierit
resimtit de toti colegii de clasa
cosurile stoarse de
asfaltul Patriei
dupa meciurile cu frunze
verzi in cabine,
cimpiile mioritice
ale transhumantei,
Si uiti totul la prima cafea.
Secera si ciocanul nu erau rosii
Poezia curge intr-o acumulare de imagini si contexte care obtureaza receptorul, nu il deschide. As zice ca in tipul acesta de poezie e important sa creezi imagini ireprosabile si legaturi subtile, dar relevante intre secvente. De exemplu de ce ar fi asistenta de metal si, in general, imaginata ca un tomberon (deci ca ceva care primeste reziduuri, ea doar te ajuta sa le elimini, facandu-te sa te simti si prost pt asta – experienta personala ). Dupa prima asociere care merge pur vizual, sensul dispare si ramane gratuitatea. “Saliva rozalie” care curge e ok, dar de ce lasata posteritatii? Ce are ingerul cu axilele sau, doamne fereste, cu parul pubian? etc
Fii putin mai atenta si la sens, nu doar la cromatica