Îmi zâmbeşti
Corpul tău înfrigurat
se bucura să mă vadă
Te iau de mană
Şi mergem uşor
Spre casă
nu râdem
nu plângem
nu vorbim
respirăm
Si tu te bucuri
Dar nu zici
Şi eu înţeleg
ex.
Seara pe carpeta din sufragerie copiii mergeau la şcoală.
Niciodată nu se plictisea, înainte să adoarmă urmărea atent viaţa colţului de jos al carpetei. Cu faţa la perete, încovoiată în patul mare şi rece, conducea cu degetul copiii la şcoală. Până să găsească un loc care să îndeplinească toate criteriile înfiinţării unei şcoli, copiii mergeau la o şcoală provizorie, care se afla pe plapumă.
Deocamdată avea câteva apartamente, o biserică, şi un spital. Urmărea cu degetul viaţa femeilor gospodine care făceau mâncare şi curat în case şi se plimbau de la una la alta, apoi aducea copiii de la şcoală, îi spăla, îi hrănea, îi punea la joacă, dar nu înainte să-şi facă temele. Apoi adormea mulţumită de ea, de ei, de viitoarea şcoală, de carpeta roşcată din sufragerie.
