Visezi in rosu,
steagseceraciocan
prima durere la stomatolog
si moaca de metal
a asistentei,
tomberon ce inghite tot
ce bagi
(in el)
saliva rozalie lasata
autograf
posteritatii,
masinii…
si ingerul care
ti-a trimis primele fire
axolaro-pubiene
triumful primului barbierit
resimtit de toti colegii de clasa
cosurile stoarse de
asfaltul Patriei
dupa meciurile cu frunze
verzi in cabine,
cimpiile mioritice
ale transhumantei,
Si uiti totul la prima cafea.
Dragoş iarăşi s-a îmbătat ca un bou. Sau mai degrabă ca un cal filosofic care este. Dar de data asta vomită cu mai mult sentiment, de parcă doar budei i-ar putea împărtăşi ce se petrece in stomacul şi creierul lui, ceea ce şi face, cu sunete jalnice preluate dintr-o piesă screamo. Peste cîtva timp este ridicat de 3 perechi de mîini, fără corpuri şi feţe, şi aruncat pe un pat sau, oricum, ceva moale.
– Bă! căutati nişte hîrtie igienică sau o cîrpă şi ştergeţi ce-a borît ăsta!- zise prietena nu-ştiu-cui, curăţenia întruchipată, mai puţin pe faţa plină de coşurile, cauză pur biologică, ce reuşeau să se arate de sub stratul gros de fond de ten, ca sfîrcurile ei şcolăreşti, ieşite timid de sub bluza bleu în timpul unei pauze într-o iarnă murdară.
Cineva găsi nişte foi împrăştiate pe covor undeva între geam şi noptieră şi i le întinse cu destulă bunăvoinţă prost mascată.
– No bine, de ce eu trebuie s-o fac pe femeia de serviciu? Încă nu-i nici măcar miezul nopţii! Şi asta-i hîrtie igienică? Factura de la Orange, cursuri de mecanică fină, ” Romanul meu”.. Ooo! Uite şi literatură p-aici! Păcat că s-au consumat primele pagini!
– Nu-u! – se auzi de pe patul cu Dragoş, ridicat într-un cot şi cu o faţă incertă, între un rînjet beat şi dorinţa de a articula cît mai clar consoanele după vocale, sau invers, care se prelungea natural în mîna groasă de ţăran urbanizat, generaţia a doua.
– Stai, bă, acol’ şi dormi, că noi îţi citim doar de la pagina 3, rîse Gicu, clipind des din ochiul stîng, ticul de pe urma vestitei comoţii cerebrale : ” Cum m-am bătut cu 5 din Schei”. – Ia să vedem.. ” .. şi de ce oare nu înţelege nimic cînd mă uit lung la fusta ei plisată, atît de puţin potrivită cu tricoul sport”. Pentru că esti prost, bă! Trebuie să te uiţi la ţîţe şi cur, nu să numeri pliurile. Hă-hă!
– Taci dracului şi dă-mi foile!- Dragoş dădea semne de trezire parţială, ceea ce nu suna tocmai bine, berea si vodka sigur nu mai ajungeau pentru toţi.
– Oo.. Ne şi supărăm! Tu ai scris telenovela asta? Sau ţii un jurnal cu toate ratările tale? Dacă tu şi de la o curvă ceri : ” cele 3 planuri : psihic, intelectual şi fizic”! Băi, mai bine-ţi ştergeam voma de lîngă baie cu romanul ăsta al tău.
Dragoş nu zise nimic. Nici măcar grimasa de student beat nu i se şterse de pe faţă. Se ridică încet, de parcă a uitat cum se merge. Făcu un pas, doi, şi-i trase un croşeu cu stînga. De fapt, nu era atît de beat cum am crezut. Gicu înţelese ce s-a întîmplat abia cînd s-a trezit în urma ciocnirii (plastice) cu podeaua prin care răsunau acum basurile unui house.
– Ce e bă, muistule? Te crezi mare critic, în pula mea? Ai citit vreo carte înafară de “Baltagul” şi “Micul dicţionar al oricărui stelist” ? Ce ştii tu despre literatură?
Dragoş nu se oprea din lovituri simple, dar fixe şi puternice. Gicu deja căuta următoarea poveste pentru următoarea comoţie cerebrală : ” Cum m-am bătut cu 7 din Schei”, ” Cum am fost la un meci din Cupă”, şi totul era roşu, şi doar faţa prietenei nu-ştiu-cui ca o dungă albă, leucocită singuratică, apelînd serviciul gratuit 112.
