eu te pot iubi doar eu
iar ceilalţi nu te pot doar ei,
oricâte pietre ai culege
oricâte vetre ai ridica
eu sunt singurul care te iubesc
egoist
francezii spun je t’aime
dar ei nu te iubesc
ei nu te agaţă în piept
şi nu te arborează la festival
francezii te adorrra
dar ei nu ştiu să te iubesc
nu te mai chem să vii
căci tine nu îmi e străin
francezii mă iubesc doar ei
deşi mă pot iubi doar eu
Nu mai stiu sa incep lent, sa adun grauntele zilei si sa le framant domol in pamant sa creasca. Stiu doar sa incep direct. Am inceput de mult sa-mi pierd timpul cu mine. Am inceput sa-mi confund capriciile cu nevoi si fac economii in zadar. Si n-am fir epic, niciodata n-am avut unul oricat s-ar fi straduit prietenii mei. Am inceput sa-mi numar ridurile in loc sa-mi numar amintirile, am inceput sa-mi numar amintirile in loc sa-mi numar visele. Dar nu mai e loc de mine in viata mea si ma oftic ca la balci cand ratezi rata aia previzibila. Ma dor unghiile si parul, ma dor pietrele si scoicile iar la manichiura mi-au spus ca ei nu fac scoici. Am inceput sa-mi imaginez nepotei verzi; cred ca ma voi intelege mai bine cu ei decat cu mine. Dar nu pot face copii daca nu ma iubesc. Am inceput sa-mi ridic sanii mai sus. Iar rochita din liceu mi-a ramas mica. Iar rochita din liceu mi-a ramas mica. Rochita.
